Secretele anticarilor: la ce se uită prima dată un anticar ce cumpără cărți

Anticariatele selectează cu o atenție deosebită cărțile pe care le cumpără de la persoanele fizice sau juridice. Foarte importantă este starea volumelor, pentru ca acestea să fie achiziționate de anticari, dar mai sunt și alte aspecte ce sunt luate în considerare.

Un anticariat cumpără cărți în special de la persoanele fizice care vor să-și lichideze bibliotecile sau să înstrăineze acele volume care nu mai sunt de actualitate pentru ele. Spre exemplu, Anticariat-Carti.com cumpără cărți din toate domeniile de activitate: literatură, dezvoltare personală, religie, matematică, fizică, dicționare, enciclopedii etc.

De asemenea, anticarii de aici sunt interesați în egală măsură de cărțile vechi sau mai noi, românești sau străine. Se pot vinde la acest anticariat inclusiv cărțile apărute cu ziare precum: „Adevărul”, ”„Cotidianul”, „Jurnalul Național”.

Ce urmăresc anticarii la cărțile pe care le cumpără

Primul aspect important pe care anticarii îl urmăresc la achiziția unor cărți este starea fizică a acestora. Anticariatele caută cărți bine conservate, care au coperte și pagini intacte, fără urme de uzură sau deteriorare.

Un alt aspect care cântărește mult în ochii anticarilor este autenticitatea cărții, astfel că volumele cu semnături originale sau alte adăugiri valoroase sunt apreciate în mod deosebit.

Este important de știut că dacă ai în bibliotecă una sau mai multe cărți în ediții rare și limitate, acestea vor fi evaluate cu un preț mai bun decât restul. Vânzând aceste titluri, le oferi viitorilor cititori șansa de a descoperi opere unice sau speciale, pe care unii dintre ei le vor considera adevărate comori și le vor păstra la loc de cinste în colecția sau biblioteca lor.

Istoria și proveniența cărților sunt aspecte pe care cumpătătorii de la anticariate le urmăresc cu interes. Cărțile cu o poveste interesantă, legate de evenimente sau de personalități notabile sunt apreciate ca fiind comori literare autentice.

Nu în ultimul rând, cărțile semnate de autori celebri sau cele care au influențat cultura și societatea la un moment dat sunt și ele apreciate de evaluatorii de la Anticariat-Carti.com. Anticariatele sunt interesate să-și completeze colecțiile cu opere care transcend timpul și care continuă să inspire sau să captiveze cititorii.

Cum se vând cărți la anticariat

Evaluatorii de la Anticariat-Carti.com se pot prezenta la domiciliul vânzătorilor, indiferent că aceștia sunt din București sau din împrejurimi, atât în timpul săptămânii, cât și în weekend. De asemenea, ei sunt interesați și de cărțile în cantități mari, dar și mai mici. Pot fi vândute la acest anticariat volume din diverse domenii de activitate, cu condiția ca acestea să fie în stare bună, fără urme de deteriorări, uzură, apă, mucegai etc.

Achizitorii fac o evaluare a cărților și stabilesc un preț pentru ele, iar dacă vânzătorul este de acord, tranzacția are loc, iar banii sunt primiți imediat. Pe lângă persoanele fizice, anticariatul mai colaborează și cu edituri, tipografii sau alte persoane juridice.

În concluzie, anticariatele sunt interesate să-și creeze colecții diverse, autentice și valoroase, în care fiecare carte spune o poveste unică și contribuie la bogăția culturală a colecției. Vânzarea cărților către un anticariat implică un proces ușor și rapid, iar banii sunt primiți pe loc de la cumpărător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.