Studio Foto Amazon

Amazon deschide un Studio foto imens în Londra pentru a alimenta ambițiile modei

Directorul Amazon, Jeff Bezo, a spus mai demult, după cum se știe, că, în scopul de a constitui o companie de 200 de miliarde de dolari, Amazon a trebuit să învețe cum să vândă haine și alimente. Și, în timp ce compania a înregistrat creșteri continue cu industria alimentelor, prin inițiative ca Amazon Fresh, astăzi aceasta a mai făcut un pas pe podium pentru a consolida industria modei.

Amazon a deschis un nou studio foto în Shoreditch, Londra – un spațiu de aproximativ 4 274 metri pătrați cu 22 de cadre fotografice despre care Amazon afirmă că reprezintă una dintre cele mai mari de acest gen din Europa și va ajuta la crearea și adăugarea a minimum 500 000 imagini cu haine pe site-uri în fiecare an.

Studioul este o clădire din cărămidă din 1850 și a fost construită sub egida liniei ferate Hoxton și este închiriată de la Departamentul de Transport Londra, autoritatea reprezentativă în acest sens.

Decizia vine ca urmare a faptului că Amazon speră să își îmbunătățească vânzările în domeniul modei atât pe Amazon.com, cât și pe alte proprietăți deținute în Regatul Unit, Franța, Italia și Spania. Compania afirmă că a adăugat 100 noi mărci pe platforma proprie în 2014, cum ar fi: Hugo Boss, ceasuri Gucci, Emporio Armani, Calvin Klein, Tommy Hilfiger, 7ForAllMankind, American Retro, Petite Bateau, Levi’s şi Lacoste.

Moda online este o afacere la nivel mare în Europa deja, cu companii, ca Rocket Internet, care fac investiţii mari în conglomaerate de lux, ca Louis Vuitton Moet Hennessy (LVMH).

Deschiderea unui studio pentru a fotografia articole va ajuta compania Amazon să își sporească inventarul în două moduri: prin vânzarea de mai multe articole și prin ajutorarea unor terți să vândă mai mult pe piețe. Compania afirmă că între aprilie și iunie a vândut peste 30 de milioane de produse de modă în Europa – deși, cum adesea este cazul cu Amazon, nu se știe ce înseamnă acest lucru din punct de vedere financiar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.